Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

asigurare

Primarii vor putea amenda persoanele care nu au încheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei doar din luna august 2012, potrivit termenului rezultat din Legea 260/2008 modificată şi republicată, deşi Ministerul Administraţiei şi Internelor a anunţat că data limită este 15 iulie 2010.

Legea stabileşte atât în forma iniţială, cât şi în cea modificată, că obligativitatea încheierii poliţelor de asigurare împotriva dezastrelor naturale (cutremure, alunecări de teren şi indundaţii) devine efectivă la 90 de zile de la adoptarea normelor de aplicare a actului normativ, iar în primul an proprietarii de construcţii cu destinaţia de locuinţă sunt obligaţi să încheie contracte de asigurare obligatorie a locuinţelor până la expirarea unei perioade de un an de la data împlinirii termenului.

Ministerul Administraţiei şi Internelor a anunţat că obligativitatea încheierii poliţei are ca termen limită 15 iulie 2011, interpretând că primul an de aplicare deja a expirat, deşi populaţia devenea obligată să încheie poliţe abia după adoptarea normelor, care au fost publicate în Monitorul Oficial abia în 6 mai 2011, potrivit Mediafax.

În forma aprobată în 2008, legea stabilea la articolul art. 3 (1) că "începând cu data la care se împlinesc 90 de zile de la data adoptării normelor de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor emise în aplicarea prezentei legi, persoanele fizice şi juridice sunt obligate să îşi asigure împotriva dezastrelor naturale, în condiţiile prezentei legi, toate construcţiile cu destinaţia de locuinţă, din mediul urban sau rural, aflate în proprietatea acestora şi înregistrate în evidenţele organelor fiscale", iar la Art. 40 "Normele metodologice de aplicare a prezentei legi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea CSA, în termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I".

CSA a emis în 2009 şi 2010 o serie de norme de aplicare, dar niciuna nu a fost aprobată prin hotărâre de Guvern, astfel că normele nu au fost adoptate, iar termenul nu a început să curgă.

În forma modificată, legea prevede la art.3 alineatul 1 că "Începând cu data la care se implinesc 90 de zile de la data adoptării normelor de către Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, emise în aplicarea prezentei legi, persoanele fizice şi juridice sunt obligate să îşi asigure împotriva dezastrelor naturale, în condiţiile prezentei legi, toate construcţiile cu destinaţia de locuinţă, din mediul urban sau rural, aflate în proprietatea acestora şi înregistrate în evidenţele organelor fiscale".

Având în vedere că normele comune MAI - CSA au fost publicate în Monitorul Oficial la data de 6 mai 2011, rezultă că obligativitatea devine efectivă după 6 august 2011.

Mai mult, la articolul 33 alineatul 1 se precizează: "Pentru primul an, proprietarii de construcţii cu destinaţia de locuinţă sunt obligaţi să încheie contracte de asigurare obligatorie a locuinţelor până la expirarea unei perioade de un an de la data împlinirii termenului prevazut la art. 3 alin. (1)", reiterând astfel perioada de un an în care populaţia şi firmele trebuie să respecte obligativitatea.

De altfel, articolul 30 stabileşte contravenţiile şi termenele de aplicare precizând la alineatul (1), litera a): "nerespectarea de către persoanele fizice sau juridice a obligaţiei de asigurare a locuinţelor prevăzută la art. 3 alin. (1), cu excepţia cazurilor în care persoanele respective se afla în situaţia prevazută la art. 11 sau nu a expirat perioada prevazuta la art. 33".

Sancţiunile sunt aplicate de primării, amenda putând ajunge la 500 de lei.

Deşi autorităţile consideră că termenul de "primul an" din articolul 33 se referă la anul 2009, avocaţii şi chiar juriştii din primării susţin că această interpretare este forţată, întrucât legea stabileşte fără echivoc că obligativitatea intervine numai la 90 de zile de la adoptarea normelor de aplicare de către MAI şi CSA.

Societatea care emite poliţele de asigurare obligatorie a locuinţelor, PAID (Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale), va încheia protocoale de colaborare cu primăriile şi alte autorităţi pentru vânzarea acestora şi estimează că cinci milioane de clădiri, reprezentând 60% din fondul locativ, nu sunt asigurate.

Companiile autorizate să vândă poliţe de asigurare obligatorie sunt cei 13 acţionari ai Pool-ului, respectiv ABC Asigurări, Astra Asigurări, ARDAF, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurări, Euroins România, Generali, Grawe România, Groupama România, Platinum Asigurări şi Uniqa Asigurări.

Până la 4 iulie PAID a emis peste 600.000 de poliţe PAD. Prima de asigurare anuală este de10-20 de euro, în funcţie de tipul imobilului, şi acoperă daune cuprinse între 10.000 euro şi 20.000 de euro.

Potrivit societăţii, numărul locuinţelor asigurate, fie prin poliţe obligatorii PAD, fie prin asigurări facultative, reprezintă aproximativ 40% din fondul locativ al României, din care circa 8% prin poliţele obligatorii PAD, ceea ce înseamnă că aroximativ 5 milioane de locuinţe sunt încă neasigurate. (DorohoiNews.ro)
 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

asigurare
DorohoiNews.ro, 16-07-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA
Astăzi a părăsit această lume un om remarcabil prin profesie și omenie, un dascăl care și-a pus ...

SC din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri)

SC din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri)
Societate comercilă din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri). Se oferă seriozitate ...

Vând casă plus pământ

Vând casă plus pământ
Vând casă plus pământ în Broscăuti, pe șes 46 de ari. Apă și canalizare la poartă. ...

Vând Opel Mokka, unic proprietar 2015

Vând Opel Mokka, unic proprietar 2015
DIESEL 4 X 4 ; 90 KW(120 CP); 1686 cmc; albastru; cu suport pentru biciclete din fabricatie; senzor de ...

Șofer, caut loc de muncă

Șofer, caut loc de muncă
Șofer categoria D caut loc de muncă tel 0748495966

Garsonieră de închiriat

Garsonieră de închiriat
Închiriez garsonieră mobilată și utilată. Relații tel. 0743206518

Caut să închiriez garsonieră sau apartament cu 2 camere în Dorohoi

Caut să închiriez garsonieră sau apartament cu 2 camere în Dorohoi
Caut să închiriez o garsonieră sau apartament cu 2 camere in Dorohoi pe termen lung, buget 1500 ...

Vând apartament cu 2 camere decomandate

Vând apartament cu 2 camere decomandate
Vand apartament 2 camere decomandate, zona Pleven isau inchiriez unei doamne(domnisore). Mai multe relatii ...

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected]  ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro